Moțații

Moțații
     de Kadi Bulgakov

Croncăne o dată tare
Și din jur îndată apare,
O pată viu colorată
Din opt puișori formată.

Toți fug printre iarba deasă
Și sub penele-i se-ndeasă.
Cât sunt ei de mititei
Și greoi de vai de ei,
Știu că acest croncănit,
Îi  îndeamnă la fugit.

Mama-ncearcă să vesteacă
Și de rău să îi ferească.
Căci printre copaci la dos,
Zboar-un vultur pofticios.

Dar să-și pună pofta-n cui,
N-o să mai mănânce pui.
Fiin-că cloșca grijulie
Știe lângă ea să-și ție,
Puii, cu puful de aur...
Ce roșcatei-i sunt tezaur.