La revedere iubito

La reverede iubito
           de Kadi Bulgakov


Mă-mbie lin un iz de ploaie,
Iar ploapele, mi se-ngreoaie.
Și simt cum zburdă prin nisipuri,
Prin mările de fel de chipuri,
Un trup, ce-a fost odinioară
Inocența de fecioară.

Tu cânți din trup un cânt de jale,
Și n-ai mai vrea să-ți ies în cale.
Dar inima-mi spre tine bate,
Și pleacă prin văzduh să cate,
O poarta spre o ulicioară,
Ce m-o-ndrepta, spre-a mea fecioară.

Acum mă-nalț spre-acele locuri
Și sub picioare-mi vor sta blocuri.
Dar nu mi-e teamă de-nălțime,
Când știu că voi fi iar cu tine.
Și am să zburd ca de nebun,
Iar ție îți urez, drum bun.

De vei dori să mă revezi,
Sau cumpătul simți că ți-l pierzi,
O lună-n cap, ziua întreagă,
Să fugi într-una prin livadă.
Și-n dosul buruienelor,
Dansa-vei jocul ielelor.
Și vei privi apoi spre lună.
Și vei striga: "Lună prea bună,
Să mi-l aduci din nou în cale…
Arată-mi steaua căzătoarea
Ce vieții este ursitoare
Și-alunece din cer la vale,
Să mi-l redea pe-al meu iubit
De care ea m-a despărțit."

Cerul întreg se va-nnegri,
Fulgere pe cer vor tresări,
Stropii de ploaie vor ropăi…
Vâltoare, întreg pământul va fi.
Dar eu, n-o să-ți mai răspund...
Căci apa în pământ m-apasă,
În groapa ce îmi este casă
Prin beznă, tot mai la fund.