Scrisoarea sinucigașului

Scrisoarea sinucigașului
               de Kadi Bulgakov

Mi-e inima stană de piatră,
Și în cămara-i prăfuită
Stă dragostea ne-mpărtășită.

Mă simt ca peștele în lac,
Înconjurat de broaștele râioase
Ce cântă parcă bucuroase,
Că un pescar m-a prins in ac.

Aș vrea să strig după-ajutor.
Să mă salveze cineva!
Ce le pasă lor dacă eu mor?
Nu le pasă de viața mea.

Abia acum realizez -
Că prietenii mei, iubitori,
Fost-au de fapt -
Peștii de apă dulce, răpitori.

Doar tu ești singura prin care
Mai pot spera la o scăpare;
Dar stai în alte brațe, pitulită
Tu ești a altuia iubită.

Prea mult noroi, inima mi-a-coperit-o,
Mă cheamă moartea iubito.